Șaguna 150: Lansare foaie parohială „Chemare spre viață” - numărul 1
Numărul 1 al revistei este disponibil aici
La împlinirea a 150 de ani de la
mutarea în veșnicie a Sfântului Andrei Șaguna, urmând râvna și duhul marelui
mitropolit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Dr. Laurențiu Streza, s-a
pus în lucrare la parohia Sfântul Nicolae din Râșnov înființarea unei foi
parohiale. Această foaie este gândită, în primul rând, drept un mijloc prin care
credincioșilor să li se pună la îndemână informații din care aceștia să poată cunoaște și învăța toată zidirea
bisericească, așa cum își exprima Sfântul Mitropolit gândurile în prefața
cărții sale Elementele Dreptului Canonic,
din 1855, urmărind formarea unui corp eclesial – cler și popor – educat și
unit organic în Trupul lui Hristos.
Fiind, așadar, un demers catehetic
și de conștientizare a credincioșilor cu privire la bogăția cuprinsă în
tezaurul ortodoxiei, foaia va apărea, pentru început, o dată la două luni, și
este structurată în așa fel încât să răspundă acestui scop. Pe lângă articole
legate strict de această temă, fiecare număr va cuprinde deslușiri ale
manifestării Duhului Sfânt în cuvânt
(Scriptura), în chip (Icoana), în lucrare (Biserica), în rugăciune (Colț de rugăciune) și în viața părinților pustiei (Colț de
Pateric).
Numărul inaugural i-a fost dedicat
Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, cinstindu-i-se astfel memoria în preajma
datei mutării sale la Domnul. Au fost
prezentate cititorilor elemente din viața sa, legături pe care le-a avut acesta
cu comunitatea bisericească din Râșnov, gânduri și cuvinte ale Marelui Andrei,
explicarea „problemei (scopului, n.n.) Bisericii” din Compendiul de drept canonic(1868). De asemenea, a fost inclusă o
rugăciune extrasă din una din predicile andreiene publicate în Chiriacodromion (1855).
Foaia parohială este intitulată „Chemare spre viață”, cu trimitere directă la înțelesul dat vieții de cuvintele Mântuitorului din Ioan 17,3, și este realizată de Bogdan și Dana Vîlcan, având sprijinul preoților Parohiei Sfântul Nicolae, Pr. Constantin Mihai, Pr. Ionuț Pâtea și Pr. Marius Istrate. Prezentarea și distribuirea primului număr a avut loc duminică, în biserica mare a parohiei.
Articol publicat pe mitropolia-ardealului.ro:
http://mitropolia-ardealului.ro/saguna-150-lansare-foaie-parohiala-chemare-spre-viata/
Comentarii
Trimiteți un comentariu