„Chemare spre viață” - numărul 2

 Numărul 2 al revistei este disponibil aici

În 5 Noiembrie 2023 a fost distribuit numărul doi al foii parohiale „Chemare spre viață” a parohiei Sfântul Nicolae Râșnov.  Fidelă progamului anunțat de la primul număr, revista urmărește familiarizarea credincioșilor în cunoașterea întregii zidiri bisericești (Sf. Andrei Șaguna).

Între paginile ei sunt cuprinse informații despre sensul pelerinajului pentru creștini, având în vedere că luna octombrie este luna marilor pelerinaje de la Iași și București, deslușite de părintele Marius Istrate. Totodată, seria explicării actelor și a gesturilor liturgice se deschide printr-un prim articol în care sunt aduse lămuriri cu privire la trei din îndemnurile din slujbă  - Înțelepciune, Drepți, Să luăm aminte. Este, de asemenea, adus în atenție modul în care alegerea vestimentației pentru biserică trebuie să fie în acord cu locul și cu scopul prezenței noastre în ambianța sfinților. 

Întrucât în luna octombrie comemorăm trecerea la Domnul a părintelui Dumitru Stăniloae(1993), l-am evocat prin redarea unui pasaj grăitor cu privire la cunoașterea lui Dumnezeu în semenii noștri. De asemenea, mitropolitului Miron Romanul i-a fost rezervată o schiță biografică.

Părțile fixe ale revistei, care prezintă reflexe ale manifestării Duhului Sfânt în cuvânt (Scriptura), în chip (Icoana), în lucrare (Biserica), în rugăciune (Colț de rugăciune) și în viața părinților pustiei (Colț de Pateric), doresc să arate tot atâtea posibilități prin care Biserica, în calitate de Trup al lui Hristos și păstrată de Duhul Sfânt, își articulează mesajul  și îl transmite membrilor ei.

Foaia parohială este realizată de Bogdan și Dana Vîlcan, având sprijinul preoților Parohiei Sfântul Nicolae, Pr. Constantin Mihai, Pr. Ionuț Pâtea și Pr. Marius Istrate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chemare spre viață - numărul 6

Chemare Spre Viață - numărul 3

Chemare spre viață - numărul 4